dana1967

Just another WordPress.com site


Spectator

Endorfinul

De prea multă vreme zac întins pe podeaua din lemn uscat și putred, privind tavanul mucegăit și galben de la fumul țigărilor fumate în nopțile ce-mi tulbură somnul de care nu mă pot bucura. Mă pierd tot mai mult, adâncit în coperțile învechite ale cărților pe care tot amân să le citesc, promițând solemn că mâine va veni și vremea lor.

Mă joc cu nenorocitul ăsta de timp de parcă pentru mine el nu ar avea măsură, crezând că pentru mine , se va opri într-un anume moment și-mi va lăsa poarta deschisa spre stările pe care încă nu le-am trăit.

Cu viața am încheiat de mult până și ultimul pact , legându – mă cu jurământ de pământul pe care cu genunchii juliți îl respect în diminețile în care-mi închin plecăciunile, sperând că va fi mai docil cu mine atunci când o să aleagă a mă înghiți pentru odihna…

Vezi articolul original 114 cuvinte mai mult


E vară

Endorfinul

Pictam aruncând straturi de vopsea într-un abstract ce încerca a se lega frumos pe pânza din sufletul meu, unde încercam din răsputeri să reproduc peisajul de vară călduroasă uscată de un vânt ce ușor adie pe la picioarele mele.

Mă încurcam în mulțimea de culori ce îmi era la îndemână încercând să aleg pe cea potrivită. Și m-am oprit, am stat o clipă să-mi trag suflul, când am înțeles că de fapt nu sunt culorile potrivite. La fel cum nu exista perfecțiunea pe care o cauți în basmul în care ai ales să te încrezi. E totul plin de schițe , de drumuri neumblate, de povesti nespuse și de trăiri negrăite. E viață, până și vara când îți este atât de greu să respiri aerul greoi și fierbinte. E floare înflorită la tot pasul și fruct în copac, dar chiar și atunci când poți simți miros de mort rece și…

Vezi articolul original 79 de cuvinte mai mult


Un comentariu

Pădurea fermecată

Minunat…

Endorfinul

Îi tremurau picioarele atunci când pășea apăsat peste pământul moale și umed, în drumul ei printre pădurea fermecată. Urletele necuvântătoarelor îi amintea necontenit că se apropie tot mai mult de sălbăticie , locul în care instinctele de mult pierdute nu i-ar mai fi de nici un folos. Se întunecă tot mai mult în timp ce înainta inconștient pe potecile de nimeni calcate, iar pielea o strângea din ce în ce mai tare, în semn că ceea ce simte , e numai frică.

Plângea , doar că nu putea varsă nici o lacrimă din cauza vântului care parcă vroia să le împingă înapoi în ochii ei negrii și mari. Ajunsese fără să vrea pe acest drum fără cale de întoarcere crezând că necunoscutul îi va putea oferi din nou senzația de viu . Se săturase să trăiască acest nimic pe care i le ofereau zilele ei necontenit, de parca vroia să-i…

Vezi articolul original 80 de cuvinte mai mult


Un comentariu

Intens

MINUNAT !!!!!

Endorfinul

Mereu mă prinzi când îmi afișez vulnerabilitatea, în clipele în care te găsesc plimbându-te printre gândurile mele. Tresar la fiecare zâmbet pe care-l fur de la tine, iar atunci când îmi atingi mâinile pot simți fiorii ce-mi mișcă întregul trup. Mă cutremură oricare cuvânt îndrepți către mine, chiar și atunci când alegi să taci.

Niciodată gândurile mele nu au avut vreun sens, dar tu mereu ai incercat să găsești câte unul. Am refuzat categoric oricare etichetă mi-a fost oferită, nu as putea să mă regăsesc sub nici o formă palpabilă, chiar și atunci când încerc din răsputeri.

Cum altfel aș m-ai putea să-ți creionez lumea pe care doar eu o vad exact așa cum este ?

Pare ieșită din comun oricare acțiune a mea , dar spune-mi tu, cum aș m-ai fi eu dacă m-aș asocia cu acest cotidian plicticos ?

Sau cum aș putea să te mai porți prin…

Vezi articolul original 140 de cuvinte mai mult