Tot soiul de tipuri umane au dispărut din peisajul capitalei în ultimii 80-90 de ani. De la precupeţele Halelor la oltenii cu cobiliţe şi de la vânzătorii ambulanţi de cornuri, îngheţată, rahat şi plăcinte la ziariştii, copii desculţi şi gălăgioşi, ce duceau în toate colţurile oraşului ziarele proaspăt tipărite. Dar cel mai mult ne lipsesc parcă nouă, […]
via Anticarii dispăruți ai Bucureștilor — Călători interbelici
Excelent articol !
Aproape să nu-l mai cunosc! Pentru că își tot schimbă numele. Sau, ca să fiu corectă, i se schimbă numele. Și asta pentru că noi cei care slujim în ÎMPĂRĂȚIA LIMBII ROMÂNE ne lăsăm influențați. Sau avem ureche muzicală. Ne place cum sună în alte limbi numele acestui cavaler și oscilăm când îl numim. Ba îi spunem rugbi, ba îi spunem rugby și îl pronunțăm [ ragbi].
Când îl articulăm, îi spunem rugbiul sau rugbyul [ragbiul].
Și trebuie să vă mai spun că există și un derivat, dar numai de la rugbi: rugbist și mai nou, rugbistă!
Nu știu cât îl supără această situație pe cavalerul nostru, dar știu că e nevoie de respectarea unei singure reguli. Și numai în marea carte (DOOM3) găsești tot ce este corect! Cel puțin acum.
Așadar, dragă cavelere, îți vom spune rugbi sau rugby [ragbi]. Și, poate, până la…
Vezi articolul original 22 de cuvinte mai mult
Excelent articol !
„Organizarea unui hub în România.”
Am auzit des acest cuvânt zilele acestea. A fost rostit cu seriozitate și preocupare de către autoritățile noastre.
M-am întrebat dacă vecinele mele din sat au înțeles ce este acela un hub.
Nu, n-au înțeles și nu au dicționare explicative. Și, chiar dacă au, nu vor găsi în ele acest cuvânt pentru că el nu există în limba română!
„Hub” este un cuvânt englezesc care are mai multe înțelesuri: centru, punct central, centru de activitate, dar și butuc, sabot, bucșă, bărbățel, soțior.
Sigur că am înțeles că este vorba despre „centru” umanitar în enunțurile oficialităților. Dar sună mai grozav „hub”pronunțat /hab/!
Este evidentă și alarmantă, chiar dureroasă indiferența noastră. Nu învățăm nimic, uităm lecțiile aspre ale istoriei.
Avertismentele există și au existat. În privința împrumuturilor din alte limbi, Titu Maiorescu semnala primejdia de a folosi cu nemiluita cuvinte din alte limbi în…
Vezi articolul original 54 de cuvinte mai mult
EXCELENT ARTICOL !
… În noi totul e spoială,
totu-i lustru fără bază…
… noi nu credem în nimic!
… noi cîrpim cerul cu stele,
Noi mînjim marea cu valuri
Căci al nostru-i sur și rece –
Marea noastră-i de îngheț.
O convenție e totul;
Ce-i azi drept, mîne-i minciună…
Toate-s praf…
Lumea-i cum este…
și ca dînsa suntem noi.
Mihai Eminescu, Epigonii
De prea multă vreme zac întins pe podeaua din lemn uscat și putred, privind tavanul mucegăit și galben de la fumul țigărilor fumate în nopțile ce-mi tulbură somnul de care nu mă pot bucura. Mă pierd tot mai mult, adâncit în coperțile învechite ale cărților pe care tot amân să le citesc, promițând solemn că mâine va veni și vremea lor.
Mă joc cu nenorocitul ăsta de timp de parcă pentru mine el nu ar avea măsură, crezând că pentru mine , se va opri într-un anume moment și-mi va lăsa poarta deschisa spre stările pe care încă nu le-am trăit.
Cu viața am încheiat de mult până și ultimul pact , legându – mă cu jurământ de pământul pe care cu genunchii juliți îl respect în diminețile în care-mi închin plecăciunile, sperând că va fi mai docil cu mine atunci când o să aleagă a mă înghiți pentru odihna…
Vezi articolul original 114 cuvinte mai mult
Pictam aruncând straturi de vopsea într-un abstract ce încerca a se lega frumos pe pânza din sufletul meu, unde încercam din răsputeri să reproduc peisajul de vară călduroasă uscată de un vânt ce ușor adie pe la picioarele mele.
Mă încurcam în mulțimea de culori ce îmi era la îndemână încercând să aleg pe cea potrivită. Și m-am oprit, am stat o clipă să-mi trag suflul, când am înțeles că de fapt nu sunt culorile potrivite. La fel cum nu exista perfecțiunea pe care o cauți în basmul în care ai ales să te încrezi. E totul plin de schițe , de drumuri neumblate, de povesti nespuse și de trăiri negrăite. E viață, până și vara când îți este atât de greu să respiri aerul greoi și fierbinte. E floare înflorită la tot pasul și fruct în copac, dar chiar și atunci când poți simți miros de mort rece și…
Vezi articolul original 79 de cuvinte mai mult
Minunat…
Îi tremurau picioarele atunci când pășea apăsat peste pământul moale și umed, în drumul ei printre pădurea fermecată. Urletele necuvântătoarelor îi amintea necontenit că se apropie tot mai mult de sălbăticie , locul în care instinctele de mult pierdute nu i-ar mai fi de nici un folos. Se întunecă tot mai mult în timp ce înainta inconștient pe potecile de nimeni calcate, iar pielea o strângea din ce în ce mai tare, în semn că ceea ce simte , e numai frică.
Plângea , doar că nu putea varsă nici o lacrimă din cauza vântului care parcă vroia să le împingă înapoi în ochii ei negrii și mari. Ajunsese fără să vrea pe acest drum fără cale de întoarcere crezând că necunoscutul îi va putea oferi din nou senzația de viu . Se săturase să trăiască acest nimic pe care i le ofereau zilele ei necontenit, de parca vroia să-i…
Vezi articolul original 80 de cuvinte mai mult
MINUNAT !!!!!
Mereu mă prinzi când îmi afișez vulnerabilitatea, în clipele în care te găsesc plimbându-te printre gândurile mele. Tresar la fiecare zâmbet pe care-l fur de la tine, iar atunci când îmi atingi mâinile pot simți fiorii ce-mi mișcă întregul trup. Mă cutremură oricare cuvânt îndrepți către mine, chiar și atunci când alegi să taci.
Niciodată gândurile mele nu au avut vreun sens, dar tu mereu ai incercat să găsești câte unul. Am refuzat categoric oricare etichetă mi-a fost oferită, nu as putea să mă regăsesc sub nici o formă palpabilă, chiar și atunci când încerc din răsputeri.
Cum altfel aș m-ai putea să-ți creionez lumea pe care doar eu o vad exact așa cum este ?
Pare ieșită din comun oricare acțiune a mea , dar spune-mi tu, cum aș m-ai fi eu dacă m-aș asocia cu acest cotidian plicticos ?
Sau cum aș putea să te mai porți prin…
Vezi articolul original 140 de cuvinte mai mult
dana1967 